INCINERATOARELE PRODUC CENUŞĂ TOXICĂ ŞI NU ELIMINĂ ÎN TOTALITATE DEPOZITAREA ÎN RAMPĂ A DEŞEURILOR.

de Dr. Paul Connett

Incineratoarele nu rezolvă problema depozitării deşeurilor. Aproximativ 25% din cantitatea de deşeurilor care intră în incineratoare rămâne sub formă de cenuşă, iar şi această trebuie să fie depozitată.

Promotorii incineratoarelor descriu adesea cenuşa ca fiind „inertă“. Ceea ce vor să spună este că, din punct de vedere biologic, este stabilă (majoritatea materiei organice a fost arsă), dar adesea se insinuează că nu este toxică. Absolut fals. Cenuşa volantă este foarte toxică, iar zgura este de asemenea toxică. Rezultat final – incinerarea transformă trei până la patru tone de gunoi într-o tonă de cenuşă toxică pe care nimeni nu o doreşte. Iată câteva detalii suplimentare.

Cenuşa este un paradox/ o situaţie fără ieşire pentru industria incinerării
Cenuşa reprezintă o situaţie fără ieşire pentru industria incinerării. Pe măsură ce reprezentanţii sectorului au căutat dispozitive de control al poluării aerului mai bune, pentru a captura produşii secundari extrem de toxici ai combustiei, gestionarea, eliminarea sau păstrarea reziduurilor a devenit tot mai problematică şi mai costisitoare.

Două tipuri de cenuşă
Incineratoarele generează două tipuri de cenuşă: zgură, care cade prin sistemul de grătare în furnal (aproximativ 90% din cenuşă) şi cenuşa volantă, o materie foarte fină purtată de gazul de ardere, care este colectat(ă) în boilere, schimbătoare de căldură şi dispozitivele de control al poluării aerului (vezi figura 4.3). În ceea ce priveşte conţinutul de metale grele, este un truism chimic să susţii că pe cât de eficient este controlul poluării aerului, pe atât de toxică devine cenuşa volantă.

Gestionarea cenuşei diferă la nivel mondial
În unele jurisdicţii – Ontario, Canada, Germania şi Elveţia – cenuşa volantă este considerată material extrem de toxic şi, fără testare, este trimisă automat la rampa de depozitare pentru deşeuri periculoase sau în unităţi de păstrare, cum ar fi minele de sare. In Japonia, multe incineratoare vitrifică cenuşa volantă, iar unele chiar şi pe cea sedimentară. In procesul de vitrificare se foloseşte o mare parte din energia produsă de unitatea de incinerare.

În Olanda, cenuşa sedimentară este folosită la construcţia de drumuri, iar 30% din cenuşa volantă este utilizată în asfalt. Pe scurt, în Olanda maşina ta rulează chiar peste rampele de depozitare a cenuşii!

În Danemarca, toată cenuşa produsă de mulţimea de incineratoare este trimisă în Norvegia!

În Marea Britanie, cenuşa volantă este dusă în rampe deschise în care există prea puţin control asupra pulberii ce va pluti peste suprafaţă. În cazul unei celebre rampe de depozitare pentru cenuşă volantă, situată lângă Gloucester, funcţionarii guvernamentali au încercat să convingă locuitorii din vecinătate că cenuşa volantă nu trece dincolo de perimetrul îngrădit. Cetăţenii au demonstrat că era o aberaţie cu ajutorul unei fotografii în care se vedea un semn rutier din apropiere, pe care se depusese un strat gros de cenuşă care acoperea mesajul semnului (vezi mai jos)

Fotografia unui semn rutier acoperit de cenuşă volantă aflat în apropierea rampei pentru cenuşă volantă din Gloucester, Marea Britanie. Purtătorii de cuvânt ai Guvernului au susţinut în prealabil că cenuşa aeropurtată nu trece dincolo de perimetrul unităţii de depozitare.

Fotografia unui semn rutier acoperit de cenuşă volantă aflat în apropierea
rampei pentru cenuşă volantă din Gloucester, Marea Britanie. Purtătorii de cuvânt ai
Guvernului au susţinut în prealabil că cenuşa aeropurtată nu trece dincolo de perimetrul
unităţii de depozitare.

În unele locuri cenuşa volantă este folosită în producerea betonului, însă fără vreun avertisment pe eticheta produsului referitor la conţinutul de substanţe periculoase, precum metalele grele sau dioxinele.

O companie (Ash Recycling Corporation) din Nashville, Tennessee, care utiliza cenuşa pentru materiale de construcţie, a dat faliment. Clienţii erau suspicioşi faţă de folosirea în construcţii sau alte aplicaţii a acestor produse conţinând substanţe toxice.

În SUA, pericolul cenuşei volante este ascuns
În SUA, toxicitatea cenuşei volante este ascunsă prin trei trucuri/metode:
a) amestecarea cenuşei volante cu zgura înainte de testare;
b) nu se testează nivelele absolute ale substanţelor toxice din cenuşă, precum metalele grele sau dioxinele; se testează numai ceea ce se dizolvă din cenuşă printr-un test de leşiere care implică un solvent;
c) interferarea varului/oxidului de calciu, prezent în cenuşă, cu procedurile actuale de testare pentru leşiere.

Normativele SUA pentru testarea cenuşei sunt un cadou pentru industria incineratoare

Începând cu anii ’80, industria incineratoare din SUA a făcut tot ce s-a putut pentru a evita clasificarea cenuşei ca şi deşeu periculos, ceea ce ar fi implicat transportarea cenuşei la rampe dedicate deşeurilor periculoase. Aşa cum afirma în 1986 vicepreşedintele unei companii majore de incineratoare ( David Sussman de la Ogden Martin, în prezent Covanta),

Înseamnă finito, morte, sfârşitul industriei de valorificare prin incinerare, dacă cenuşa este tratată ca deşeu periculos… Ori asta, ori încălcarea la scară largă a legii. Pur şi simplu nu există loc pentru patru milioane de tone de cenuşă în plus, pe an. Rampele existente pentru deşeuri periculoase ar fi depăşite“.

Timp de aproximativ 10 ani, industria incineratoarelor şi suporterii acesteia au folosit argumente legale, lingvistice şi chimice, în efortul lor de a împiedica clasificarea cenuşei ca deşeu periculos.

Argumentul lingvistic a fost folosit în statul New York unde Departamentul de Conservare a Mediului (un aliat puternic al sectorului incinerator în anii ’80 şi ‘90) care a declarat cenuşa ca deşeu „special“, nu „periculos“, cu toate că 50% din cenuşa produsă de incineratoarele din statul New York nu trecea testele de periculozitate/toxicitate.
Barry Commoner a numit un asemenea argument nesincer „detoxificarea lingvistică“.

Argumentul chimic susţinea că nu e necesară testarea cenuşei cu acid printr-un test de leşiere (testul EP Tox), deoarece aceasta urma să ajungă într-un sector al rampei unde nu intra în contact cu deşeurile obişnuite care generează leşierea acidă. Totuşi, când cenuşa incineratorului din Claremont, NH, a fost testată cu apă în loc de un mediu acid, 19 din 20 de teste de leşiere au eşuat la capitolul plumb. 19 Aceasta din cauză că plumbul este solubil atât în condiţii de mediu acid, cât şi alcalin, iar cenuşa volantă produsă de incineratoarele moderne este foarte alcalină datorită oxidului de calciu folosit în sistemele de filtrare. După rezultatul obţinut la Claremont, industria incineratoarelor a renunţat repede la acest argument.

Argumentul legal utilizat de industria incineratoarelor a fost acela că nu e necesară testarea cenuşei, din cauză că gunoiul a fost scutit de testare, iar cenuşa nu reprezintă decât „gunoiul procesat“. Acest argument a fost prezentat până în faţa Curţii Supreme de Justiţie, care a decis în 1994 că, dacă testele de leşiere evidenţiază cenuşa ca deşeu periculos, atunci trebuie trimisă la unităţi speciale pentru deşeuri periculoase. 20 Din nefericire, Instanta a lăsat la latitudinea Agenţiei de Protecţie a Mediului SUA (EPA) să decidă cum se va face testarea. Agenţia a permis amestecarea zgurei cu cenuşa volantă înainte de testare, iar printr-un test nou (Toxic Characteristic Leachate Procedure – TCLP) cenuşa combinată a trecut mai uşor testul. Aceasta se datorează faptului că oxidul de calciu din cenuşa volantă neutraliza acidul folosit la testare, iar pH-ul final al lesiei se încadra în intervalul admis de solubilitate a plumbului (plumbul este solubil într-un pH peste 10 şi sub 6, iar pH-ul final obţinut după combinarea celor două tipuri de cenuşă era de 8 sau 9). O discuţie amplă despre aceste maşinaţiuni ale Agenţiei pentru Protecţia Mediului (EPA) şi al cadoului făcut industriei incineratoarelor este prezentată in Waste Not: Marea escrocherie cu cenuşa. 21 Rezultatul cadoului făcut de EPA este faptul că în prezent toată cenuşa în amestec din SUA trece testul TCLP. O parte din cenuşă este trimisă la depozite uriaşe, specializate (Haverall, Mass, vezi figura 4.6), dar mare parte ajunge la rampele municipale obişnuite şi uneori servesc chiar pentru acoperirea gropilor de gunoi.

Întorcându-ne la ştiinţă şi economie, dacă este tratată corespunzător, problema cenuşei face din incinerare o operaţiune prohibitiv de costisitoare pentru toate comunităţile (chiar şi cele mai bogate). Dacă este tratată necorespunzător, cenuşa pune probleme pentru sănătate şi pentru mediu atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.

 

Recommended Posts

Leave a Comment

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

slider-1nanoparticles