Energy Justice Romania este o retea de organizatii neguvernamentale, grupuri informale și persoane fizice, care sprijină comunităţile ameninţate de proiecte energetice şi de managementul deşeurilor, poluatoare şi distructive și se implică activ în sporirea rezilienţei acestora, pe termen lung, prin promovarea și încurajarea soluţiilor alternative. EJR prezintă imaginea holistică a sectorului energetic cu focus pe combaterea tehnologiilor “murdare” promovate de către industrie ca fiind “curate”, in special energia obtinută din combustia deșeurilor – un pericol iminent pentru cel putin 12 comunităţi, din intreaga tară. 

Strategiile zero deseuri, eficienţa energetică a mediului construit, incurajarea proiectelor energetice bazate pe surse de energie alternative, regenerabile precum eolian sau solar, proiectarea biomimetică, reprezintă cateva dintre soluţiile cheie în tranziţia către sustenabilitate.

Susţinem principiile justiţiei de mediu si milităm pentru:

  • tranziţia către economiile participative, respectuoase faţă de comunităţile locale, biodiversitate şi generaţiile viitoare;
  • economia circulară şi colaborativă;
  • reducerea considerabilă a consumului de energie – sustinem măsurile de conservare și eficientizare a energiei, inclusiv inițiativele comunității și a cetatenilor de a crește ponderea transportului în comun sau cel alternativ, producerea hranei la nivel local, strategiile zero deșeuri și energie cu zero emisii, controlată de asemenea la nivel local;
  • tranziția angajaților din sectoarele energetice poluatoare și distructive înspre locuri de muncă în domeniul energiei alternative. Susținem dreptul lor la asociere în acest nou tip de economie;
  • renunțarea la energia nucleară și la combustibilii fosili si tranziția către sursele de energie curate, sustenabile, disponibile la nivel local. Cu toate că e nevoie de o tranziție rapidă de la sursele de energie bazate pe combustibili fosili, alternativele energetice propuse de către industrie sunt false soluții, amenințând să agraveze în loc să rezolve problemele cu care ne confruntăm.
  • eliminarea subvențiilor pentru toate tehnologiile „murdare“ prin care se obține energie, inclusiv energia nucleară, combustibilii fosili, biomasă, biodiesel și alte tehnologii bazate pe combustie;
  • acordarea de facilități pentru eficientizare energetică si reducerea consumului – certificate albe;

Afilieri Internaționale

Energy Justice Romania reprezintă în România

Global Alliance for Incineration Alternatives (GAIA) este cea mai mare alianţa globală, formată din peste 900 de grupuri de acţiune la firul ierbii, prezentă în 95 ţări. Iniţiatoarea şi cofondatoarea GAIA este Annie Leonard cunoscută pentru proiectul The Story of Stuff. În ultimii 20 de ani, campaniile GAIA au dus la stoparea a peste a 150 de proiecte de incinerare, dintre care peste 80 doar în Europa.

Energy Justice Network 

Parteneri Permanent Peoples’ Tribunal Session on the Human Rights Impacts of Fracking

Membri

Asociatia Agent Green
Asociația Bankwatch România
Asociația Biosilva
Asociatia EcoBucovina
Asociaţia Energy Justice (E-JUST)
Asociația Ecologistă Floare de Colt
Asociatia NeuerWeg
Asociatia Pro  Mediu Timis
Asociaţia România în Tranziţie
Asociația Start Focus
Clubul de Cicloturism Napoca
Centrul pentru Resurse Civice

Consiliul Consultativ de Locatari “Steaua Fratelia”, Timisoara
Grupul de actiune RIOT
Grupul Informal de Acţiune Bistriţa – Tărpiu
Grupul Informal Giroc
Grupul Informal de Acțiune Salvați Fărcașa
Institutul de Cercetare in Permacultură
Institutul pentru Ecoinovare
Rezistenta Tomesti

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.