Sunt deșeurile o sursă de energie regenerabilă?

de Mike Brown

Ori de câte ori citești un material produs de către dezvoltatorii și utilizatorii de incineratoare de tipul „energie din deseuri“ (Energy for Waste – EfW/Waste to Energy – WTE), te întâlnești inevitabil cu expresia „energie regenerabilă“. Vince Cable a folosit recent termenul pentru a descrie un nou incinerator din Lincolnshire. Pe paginile web ale companiilor precum Viridor, SITA, ale consiliilor locale din Glasgow până în Londra sau a UK Green Investment Bank (care a început să finanțeze proiecte de acest gen), incineratoarele sunt asociate constant cu această expresie, rezervată în general unor surse de energie cum sunt cea eoliană, geotermală etc.

Un astfel de PR nu este deloc surprinzător, industria dorind să-și „vândă“ incineratoarele, consiliul local care cumpără unul vrând să se asigure că locuitorii vor fi de acord că e o idee/investiție bună, iar banca nedorind să-și lege numele de ceva ce nu s-ar axa pe energie regenerabilă. Cu toate acestea, Eunomia Research & Consulting – King’s Lynn Without Incineration (KLWIN) a fost tot timpul împotriva acestui curent, care reinterpretează greșit atât politicile publice, cât și știința.

Să nu credeți un cuvânt

Cu siguranță există un sens în care deșeurile sunt „regenerabile“. Dicționarul definește cuvântul astfel: „capabil să fie reîmprospătat, care nu se epuizează prin utilizare“. Din moment ce creăm tot mai multe deșeuri pe zi ce trece, vom continua să alimentăm stocurile de deșeuri reziduale combustibile până departe în viitor, asta dacă nu ne vom ambiționa la modul serios să atingem țintele de reciclare. Este o interpretare sumbră a cuvântului „regenerabil“, dar cred că reprezintă ceea ce au în minte mulți dintre promotorii incineratoarelor. Oricum, eu vreau să ridic o problemă fundamentală.

Pentru ca un incinerator să producă energie regenerabilă în adevăratul sens, este nevoie să respecte condițiile stipulate în definițiile oficiale și în politicile guvernamentale referitoare la energie regenerabilă. Directivele Comisiei Europene privind Energia Regenerabilă se referă doar la surse non-fosile, și anume „energie eoliană, solară, aerotermală, geotermală, hidrotermală, oceanică, hidroelectrică, biomasa, gazele produse de rampele de depozitare, gazele de la stațiile de tratare a nămolului de canalizare și biogazul“.

Din această perspectivă, o cantitate considerabilă de materiale dintre deșeurile noastre nu este regenerabilă. Într-un document recent, intitulat „Energia din deșeuri: Un ghid pentru dezbateri“, Defra consideră că această definiție subliniază că:

„Energia din deșeurile reziduale este doar parțial regenerabilă, din cauza prezenței în deșeuri a carbonului de origine fosilă, și numai contribuția din fracția biogenă poate fi considerată energie regenerabilă (fiind singurul element eligibil pentru stimulentele financiare acordate pentru energie regenerabilă)“.

Deșeurile conțin materiale derivate din combustibilul fosil, cum ar fi plasticele. Totuși, conține și materiale biogene cum sunt hârtia, cartonul și resturile alimentare. Deși este de preferat din perspectiva mediului (adesea și din rațiuni economice) să le reciclezi, ele sunt la fel de regenerabile ca și orice alte tipuri de biomasă.

Așa s-ar spune, însă multe dintre materialele biogene pe care le găsiți în fluxul deșeurilor reziduale (alimente, hârtie, carton, textile naturale) sunt derivate din agricultura intensivă – păduri monocultură, culturi de bumbac și alte „deșerturi verzi“. Ecosistemele din care provin acestea nu ar putea supraviețui fără intervenția omului și fără alimentarea cu energie din combustibili fosili. Este, așadar, o chestiune de dezbătut dacă ne putem referi la aceste materiale ca fiind „regenerabile“. Oricum, chiar dacă le-am acorda acest statut, rămâne problematică afirmația că deșeurile reziduale reprezintă o sursă de energie regenerabilă.

Și aspectul „verde“?

Este discutabil dacă incineratoarele combinate – căldură și energie – își merită locul în sectorul energiilor „verzi“. Incinerarea nu dă rezultate foarte bune în ceea ce privește generarea de energie. Un incinerator trebuie să atingă un nivel de eficiență de numai 25,5% pentru a se califica drept unitate R1 (de recuperare). Cercetările recente ale Defra au arătat că un incinerator destinat doar pentru generarea de energie ajunge la o eficiență maximă de aproximativ 33%.

Același raport a relevat că un incinerator trebuie să atingă „o eficiență de conversie totală mai mare de 33%“, pentru a emite mai puțin dioxid de carbon (de origine fosilă) per MWh de energie utilă produsă decât o centrală electrică modernă. Dacă iei în calcul și carbonul biogen, „pentru a emite mai puțin dioxid de carbon în ansamblu, ar fi necesară o eficiență a conversiei de 83%“. Așadar, toate incineratoarele care nu sunt combinate (CHP) emit mai mult dioxid de carbon de proveniență fosilă per MWh de energie produsă, decât ar face-o o centrală electrică bazată pe arderea gazului, și mult mai mult dioxid de carbon în total. Ceea ce mie nu mi se pare deloc „verde“.

Mai mult, deoarece nu conține la fel de multă energie ca și combustibilul normal, în marea schemă a lucrurilor cantitatea de energie disponibilă din deșeurile reziduale este mică. Apelând la cifrele culese de un coleg, am calculat că trebuie să arzi în jur de 10 milioane de tone de deșeuri pentru a genera 1% din nevoia de energie a Marii Britanii.

Materialul biogen din deșeurile reziduale este cel care conferă incinerării titlul/complimentul „regenerabil“, și cea mai mare parte din acest material (exprimat în greutate) este reprezentată de alimente. În mod normal, 30-40% din masa totală constă din alimente, deși cantitatea variază în funcție de ce materiale se colectează pentru reciclare într-o anumită zonă. În timp ce hârtia, cartonul și textilele pot arde rezonabil, 70% sau mai mult dintre alimente au în compoziție apă.

Nu tolerați acești combustibili!  

Alimentele nu sunt incinerate pentru că reprezintă un combustibil bun (testați acasă: încercați să porniți focul cu o salată sau un iaurt expirat), ci pentru că atrag tarife bune. Pentru arderea alimentelor este necesară o energie considerabilă, cu scopul de a declanșa combustia, iar energia netă obținută este puțină. Estimările variază între 3-5GJ pe tonă, în comparație cu aproximativ 10 GJ/tonă din deșeurile municipale mixte totale și cu peste 25 GJ per tonă din plastic. Deșeurile alimentare, principala componentă biogenă și „regenerabilă“ a deșeurilor reziduale, sunt greu de ars și produc puțină energie.

Cercetarea Defra pe care am citat-o anterior include câteva tabele utile, care arată contribuția pe care o are fiecare material, care conține carbon biogen sau fosil, la potențialul total de energie. În aparență se bazează pe un raport depășit, din 2006, privind compoziția deșeurilor reziduale. Potrivit acestuia, alimentele reprezintă 31% din compoziția combustibilului. În consecință, presupunând cu larghețe că produce 5 GJ/tonă, contribuie cu doar 15% la potențialul de energie. Prin contrast, plasticul care constituie 13% din combustibil contribuie cu 32% la energia totală. Conform unui studiu mai recent realizat pentru Defra, plasticul reprezintă până la 25% din deșeurile municipale si asimilabile și ar furniza mai mult de jumătate din energia totală.

Mai mult, The Environment, Transport and Regional Affairs Committee Report on Delivering Sustainable Waste Management, publicat in martie 2001, afirma:

“Nu acceptăm că deșeurile sunt o sursă de energie regenerabilă. Chiar dacă s-ar considera că aceasta corespunde definiției tehnice a surselor regenerabile, totusi esuează cu desavarsire să fie ceea ce s-ar putea numi o interpretare “de bun simț”. Un flux de deșeuri poate fi “durabil” în cea mai sucită definiție al cuvântului, deoarece in gestionarea durabilă a deșeurilor piatra de temelie este minimizarea deșeurilor, astfel menținerea explicită a fluxurilor de deșeuri în scopul incinerării este în totală contradicție cu acest principiu … “.

Mitul conform căruia deșeurile sunt o sursă de „energie regenerabilă“ este unul periculos și trebuie suprimat, înainte ca și mai mulți bani publici să fie cheltuiți pentru dezvoltarea incineratoarelor. Putem considera o parte din energia produsă de incineratoare aproape de ținta de energie regenerabilă, dar deja schemele CfD și ROC recunosc faptul că majoritatea incineratoarelor din Marea Britanie nu produc energie care este cu adevărat regenerabilă. Cu toate acestea, Defra, DECC și UK Green Investment Bank, care continuă să sprijine și să subvenționeze incinerarea, trebuie să aibă în vedere că incineratoarele care nu combină căldura și energia (non CHP) produc mai mult dioxid de carbon de origine fosilă per MWh (și mult mai mult dioxid de carbon în total) decât generează centralele bazate pe combustia gazului. În cei mai rigizi termeni, argumentația mea logică ar suna așa: în măsura în care deșeurile sunt regenerabile, incinerarea lor produce foarte puțină energie; în măsura în care incinerarea produce energie, prea puțină este regenerabilă. Am încheiat pledoaria.

Recommended Posts

Leave a Comment

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

step-1covanta